Urmăriți-ne pe Facebook

Newsletter ANCR

 Programul Stagiunii Corale „Paul Constantinescu”

Suntem afiliați la

Adrian Pop: Dorin Pop – În oglinda amintirii

O impresionantă evocare biografică  - Adrian Pop:  Dorin Pop – În oglinda amintirii

Prof. univ.dr. Mariana Popescu

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea renumitului dirijor şi pedagog  Dorin Pop, fiul acestuia Adrian Pop, la rândul său un ilustru muzician, i-a adus un emoţionant omagiu, dedicându-i o impresionantă monografie, publicată la Editura Muzicală Grafoart.

Este un lucru mai rar întâlnit, ca fiul să fie analistul activităţii părintelui său. Autorul evită să numească volumul - monografie, subintitulându-l sugestiv “evocări biografice”, definindu-l cu modestie:  “o aducere – aminte  făcută prin prisma unui ochi şi a unei conştiinţe hrănite cu afecţiune”.  Şi într-adevăr, din fiecare pagină transpare căldura fiului care “a iscodit istoria” în căutarea  urmelor risipite în drumul acelei vieţi”.

Şi aşa cum spune autorul că “amintirea este o oglindă cu multe ape”, volumul reconstituie traseul formării şi devenirii unui Maestru care s-a impus în arta şi pedagogia corală românească.

Realizarea volumului a însemnat o intensă muncă de cercetare  şi prezentare cu profesionalism a unei vieţi închinate muzicii, privită în raport cu peisajul muzical naţional şi în acelaşi timp, în raport cu evoluţia şcolii muzicale clujene care  a dat ţării  o pleiadă de muzicieni de marcă. 

Adrian Pop urmăreşte întregul parcurs al formării Maestrului, pornind de la:  Familia şi locurile natale, Copilăria, Adolescenţa,  Studiile de la Cluj, Timişoara, Bucureşti, Războiul şi răsturnarea întocmirilor. Urmează  anii de carieră propriu –zisă: Aşezarea în matcă - Conservatorul de Muzică din Cluj, Corul Filialei Uniunii Compozitorilor, Corul Conservatorului şi genul vocal-simfonic, Capella Transylvanica, întruchiparea unui vis statornic, Corul Filarmonicii.
Ultima perioadă din viaţa muzicianului se regăseşte în capitolele:  Împliniri târzii, Ultimii ani,  Epilog.

În Portret de memorie, Adrian Pop prezintă laturile ce au definit personalitatea muzicală a lui Dorin Pop: Profesorul şi Şcoala dirijorală. Ca profesor de muzică la Liceu, la Şcoala Normală, la Şcoala de muzică, iar din 1950 la Conservatorul clujean,   Dorin Pop “a fost extrem de dedicat elevilor şi studenţilor săi, şi ei au simţit asta. Era sever în ce priveşte disciplina şi cunoştinţele”. Mulţi dintre discipolii Maestrului au văzut în purtarea sa  “un mod special de a îmbina severitatea cu un mare simţ de corectitudine şi cu multă căldură umană”.

Dorin Pop a fost un adevărat “şef de şcoală dirijorală”,  aspect recunoscut  de mari personalităţi muzicale clujene: Liviu Comes, Tudor Jarda, Sigismund Toduţă. Dintre discipolii săi fac parte un mare număr de dirijori care s-au afirmat în instituţiile profesioniste sau în mişcarea corală de amatori: Ion Iancu, Doru Şerban, Emil Maxim, Florentin Mihăiescu, Constantin Rîpă, Doru Murgu, Remus Taşcău, Dorel Munteanu, Ion Săcălean, Cornel Groza, Avram Geoldeş, Gelu Furdui, Zsolt Szilágyi, Ioan Chezan, Iosif Fiţ, Francisc Mureşan, Adrian Corojan, Mircea Buda, Doina Miclea, Ovidiu Boar, Magyiari Zitta, Székely Árpád, o serie de discipoli activând în străinătate: Corneliu Madru la Bilbao (Spania), Christian Thal, Gerzon Atila, Barla Ibolyia în Germania etc.

Cei care “i-au  continuat opera corală în mod nemijlocit“  la pupitrul dirijoral şi la catedră au fost discipolii săi – dirijorii Florentin Mihăiescu şi Cornel Groza.

Pentru dirijorul Dorin Pop, repetiţia însemna o muncă de laborator, “era locul în care pasiunea sa se împlinea cel mai puternic şi viu”.  

Şi aşa cum spune autorul, Corul Cappella Transylvanica  a fost pentru Dorin Pop “întruchiparea unui vis statornic”. Corala s-a impus pe plan naţional şi internaţional, încântând auditoriul şi primind aprecierile marilor critici.
A pus bazele Corului Filarmonicii din Cluj, rămânând memorabile prestaţiile din concertele vocal-simfonice. “În concepţia lui Dorin Pop nu încăpea o diferenţiere fundamentală a modului de educare a unui cor,  fie că acesta  urma să se exprime neacompaniat sau însoţit de orchestră”.

Fragmentele citate din interviurile Maestrului Dorin Pop vin în completearea imaginii unui dirijor  care şi-a urmat cu sfinţenie profesiunea de credinţă: “Mă aliniez în rândul acelor artişti care cred că interpretul trebuie să slujească în primul rând opera de artă şi nu să o folosească  pe aceasta ca pe un pretext de a se cita pe sine. De aici se desprind anumite obiective artistice: fidelitatea faţă de partitură, naturaleţea, simplitatea, autenticitatea şi sinceritatea,... Sunt un adversar al exagerărilor, al grandilocvenţei şi al sentimentalismului”.

Dorin Pop nu a şi-a putut îndeplini dorinţa de a realiza un curs de dirijat, dar aşa cum spune regretatul Avram Geoldiş în volumul Corul de cameră: “consumându-se pe viu, acest tratat nescris se regăseşte în rezultatele permanente ale aparatului coral construit şi perfecţionat de Maestru, cu preţul a peste trei decenii de căutări”.

Textele despre cântul coral, aparţinând lui Dorin Pop, chintesenţă a  unei experienţe şi pasiuni nemărginite pentru muzica corală, au fost  prezentate  în ultimul capitol al volumului de către autor, din dorinţa  de a fi cunoscute spre a fi “de bun folos celor  ce s-au dăruit... cercului de vrajă  a celei mai nemijlocite omeneşti forme de comuniune muzicală: corul”. 

Familia  a constituit pentru Dorin Pop oaza de linişte şi în acelaşi timp punctul de sprijin în înfruntarea multidudinilor probleme la care viaţa l-a supus  Şi-a crescut şi educat cei doi copii, după aceleaşi norme care l-au călăuzit în permanenţă: cultul muncii şi modestia, lăsând  în urma sa o dinastie de muzicieni care îi poartă numele cu cinste: fiul – Adrian Pop (compozitor,  pedagog)  şi nepotul Matei Pop (dirijor, compozitor).

Volumul Dorin Pop – În oglinda amintirii, scris de Adrian Pop cu căldură, sinceritate şi rafinament,  aduce o contribuţie de mare preţ la completarea paletei culturii muzicale româneşti.