Duminică, 21 mai 2023, odată cu Festivalul Simfonia Florilor, organizat de către Municipiul Lugoj, prin Casa de Cultură a Municipiului, începând cu ora 19.oo, Catedrala Greco-Catolică ,,Coborârea Sfântului Spirit”, din Lugoj, va găzdui Concertul Pascal de muzică religioasă al Corului ,,Ion Vidu”, al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj.
Sub bagheta dirijorului său, Alexandru Șuca, renumitul cor lugojean va oferi publicului un program special, care va include piese cu specific pascal, precum şi compoziţii religioase ale autorilor români Gavriil Musicescu, Paul Constantinescu, Nicolae Lungu, Filotei sin Agăi Jipei, Anton Pann, Gheorghe Cucu, Ioan D. Chirescu, Gheorghe Popescu – Brănești și Gheorghe Mandicevschi.
Vă invităm, aşadar, în ultima duminică a Sărbătorilor Pascale să dăm glas, împreună, sentimentelor înălţătoare ale credinţei în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
Soliştii concertului vor fi soprana Ioana Mia Iuga, tenorul Andrei Sărăcuți şi baritonul Ioan Toma.
Intrarea este liberă.