Urmăriți-ne pe Facebook

 Programul Stagiunii Corale „Paul Constantinescu”

Newsletter ANCR

Suntem afiliați la

Voicu Enachescu, presedintele ANCR, implineste astazi 71 de ani

Astazi dirijorul si fondatorul Corului de Camera "Preludiu", presedintele ANCR - maestrul Voicu Enachescu, implineste frumoasa varsta de 71 de ani. Ii uram multa sanatate, putere de munca, impliniri frumoase alaturi de familie si la cat mai multe momente artistice de neegalat, alaturi de corala sa de suflet.

De 42 de ani de zile Voicu Enăchescu reușește să impresioneze și să adune un public din ce în ce mai numeros în sălile de concerte unde se desfășoară artistic alături de formația sa de suflet - Corul de Cameră "Preludiu". Dacă lăsăm într-o oarecare umbră funcția de președinte al Asociației Naționale Corale din Romania, a celei de director artistic al Centrului Național de Artă "Tinerimea Romana", dar și a succeselor presarate de nenumărate apariții ca dirijor invitat al unor ansambluri vocale de prestigiu, atât local cât și mondial, Voicu Enăchescu rămâne un artist unic, atașat permanent de corala care i-a îndeplinit dorința în vocație.

Voicu Enăchescu s-a născut la data de 24 mai 1943 in localitatea Brănești, județul Dâmbovița. A fost student al Conservatorului de Muzică Ciprian Porumbescu, București, unde i-a avut ca profesori pe Zeno Vancea, Alexandru Pașcanu, Petre Crăciun sau Constantin Romașcanu. Primii pași spre arta corală se întrezăresc in Corul de Copii Radio, unde devine fascinat de maestrul dirijor de la aceea perioada - Ion Vanica, astfel că la scurt timp descoperă imensa pasiune pentru dirijatul coral.

În toamna anului 1972 pornește spre drumul afirmarii artistice cu un grup coral înființat și condus cu dăruire, alcătuit din studenți ai Universitații București și ai Conservatorului. Corul de Cameră Preludiu, căci acesta fusese numele inspirat ales, avea să devină în timp unul dintre cele mai titrate și apreciate ansambluri corale din România, atât pentru acuratețea sunetului, muzicalitate, cât mai ales pentru pasiunea și profesionalismul maestrului său fondator - Voicu Enăchescu. Cei 40 de ani de existență ai Corului Preludiu înseamnă peste 300 de înregistrări radio și tv, un disc Electrecord și trei CD-uri, peste 1500 de concerte în țară, în Europa, Asia, Statele Unite ale Americii, participări la festivaluri de prestigiu. Voicu Enăchescu și Corul Preludiu au primit premiile pentru cel mai bun dirijor și premiul I și medalia de aur la Festivalul Coral Internațional din Beijing, China (2002, 2012).

În 1991 devine director al Centrului Național de Artă Tinerimea română, edificiu cultural pe care îl manageriază și astăzi. De-a lungul timpului, Voicu Enăchescu a dirijat corurile Filarmonicilor din țară - Craiova, Iași, București și a susținut workshop-uri de specialitate cu coruri din Franța, Olanda, Grecia, Republica Moldova sau Polonia.

Din 1998, Voicu Enăchescu îmbracă funcția de președinte al Asociației Naționale Corale din România. În 2004 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural în Grad de Comandor pentru Promovarea Culturii”.