Urmăriți-ne pe Facebook

Newsletter ANCR

Suntem afiliați la

Poveste de Crăciun în armoniile Corului Național de cameră „Preludiu-Voicu Enăchescu”

Am asistat Joi, 10 decembrie 2025, la un concert de excepție, desfășurat pe scena Ateneului Român, am retrăit farmecul copilăriei, ne-am reamintit cu drag de cetele de colindători care cântau la geamuri în satele bunicilor, răsplătiți desigur cu nuci, colaci și cozonaci, am călătorit și prin Europa sau prin alte continente.

Corul Național de cameră „Preludiu-Voicu Enăchescu” a fost la înălțimea exigenței și a sentimentului artistic imprimate de-a lungul deceniilor de regretatul maestru și dirijor fondator, sub conducerea căruia Preludiul a prins viață și s-a impus treptat, desfășurând turnee și concerte importante în țară și pe toate meridianele, devenind un reper al scenei românești.                    

Voicu Enăchescu ne-a părăsit în noiembrie 2022 la doar câteva zile după ce corul său a împlinit 50 de ani.

Din septembrie 2021, acest ansamblu emblematic este condus de Andrei Stănculescu, un tânăr dirijor în vârstă de 30 de ani, născut la 8 decembrie 1995 la Râmnicu Vâlcea, cu studii la Universitatea Națională de Muzică din București dar și la Conservatorio della Svizzera Italiana în Elveția și cursuri de perfecționare cu dirijori de talie internațională cum ar fi Cristian Mandeal, Francois-Xavier Roth și Neeme Järvi. Andrei Stănculescu este cel care în octombrie 2022 a dirijat concertul aniversar al Corului Preludiu la 50 de ani, tot pe scena Ateneului Român.                                                                                                                        

Și povestea sa muzicală de Crăciun, ne-a surprins prin bogăția repertoriului.

Am ascultat mai întâi o lucrare tradițională engleză cu o descendență până în secolul 18, “The Holly and the Ivy”, “Crăciunița și iedera”, două plante asociate în tradiția occidentală sărbătorii Crăciunului.                                                                                                                                           

Au urmat “Coroana de trandafiri”, în care Piotr Ilici Ceikovski împletește un text spiritual rusesc cu o scriitură armonică de tip liturgic și “Noël nouvelet”, un vechi colind francez datând probabil din secolul 15, acum într-un aranjament semnat de Flavian Chitic, pianistul care a acompaniat corul Preludiu cu multă pasiune, virtuozitate și sensibilitate.                                                          

Am ascultat apoi un cântec spaniol, “Campana sobre campana” și faimoasa colindă provenită din Italia “Tu scendi dalle stelle”, “Tu cobori din stele”, scrisă de Alfonso Maria de Liguori în 1754, care ne-a oferit o imagine poetică a lui Hristos părăsind cerul pentru a se naște în sărăcia unei iesle.                                                                                                                                                

Alfonso Maria de Liguori este recunoscut ca sfânt de biserica catolică pentru viața sa de o mare moralitate, grija față de săraci și scrierile sale spirituale.   

Andrei Stănculescu, a îmbinat fantezia cu echilibrul, venerația cu umorul, în programul pe care l-a oferit publicului bucureștean, concertul fiind difuzat în Transmisiune Directă de Radio România Muzical și preluat de alte 17 radiodifuziuni europene.  

După cele “Două cântări laice” de Richard Oschanitzky, firul poveștii a continuat cu o parodie care anunță sfârșitul nopții colindatului, după ce ceata a trecut pe la toate casele, menită să distreze gazdele și să ureze belșug și sănătate, “Colinda de Pricină” în viziunea compozitorului Adrian Pop.

Iar “Casa di peste drum” care apare magic la Tudor Jarda, are și un sens simbolic, nu este doar o casă fizică, ci un loc al întâlnirii, al comunității, al căldurii sufletești.                                               

Nu putea să lipsească din evoluția muzicală și un moment de reculegere, “Minune prea mare” din Oratoriul bizantin de Crăciun de Paul Constantinescu, un omagiu adus Maicii Domnului, interpretarea muzicală redând sentimentul de uimire și venerație transmis de acest compozitor care a transpus într-un mod genial melodiile psaltice într-un limbaj coral modern, păstrând în același timp solemnitatea religioasă.                                                                                                  

Ne-am amuzat și cu “Suita de Crăciun” de Alin Chelărescu, un tânăr compozitor care a surprins venirea Crăciunul într-un dialog sonor efervescent.

Am schimbat apoi registrul și am călătorit în lumi exotice ascultând “Betelehemu”, un cîntec traditional de Crăciun din Nigeria, interpretat în limba Yoruba, apoi un colind zulu cu titlul “Siyahamba” adică “Mergem în lumina Domnului”.

A urmat bine-cunoscutul “Cântec pentru Hanukkah”, această importantă sărbătoare evreiească de 8 zile din luna decembrie, o sărbătoare a luminii, cu un mesaj deosebit, Suntem lumini care strălucesc neîncetat, dar și un colind traditional din Canada, “Iesous ahatonnia”, compus în 1642 de Jean de Brébeuf, un misionar francez iezuit, în limba poporului huron, din regiunea Ontario, cu scopul de a predica Nașterea lui Hristos într-un mod accesibil acestui trib de amerindieni.             

Și Povestea Nașterii a fost adaptată tocmai la acest context. Pruncul sfânt apare în mijlocul naturii, nu în iesle, este așezat într-o peșteră de vânătoare, cei trei magi sunt înlocuiți cu trei șefi de trib, iar darurile sunt blănuri de vulpe și piei de castori.  

Concertul s-a încheiat cu “Feliz Navidad” iar aplauzele au durat minute în șir, răsplătind pe deplin parcursul artistic de mai bine de 50 de ani al Corului Național de Cameră „Preludiu-Voicu Enăchescu” și pregătirea temeinică a noului său dirijor.

Laura Ana Mânzat