Urmăriți-ne pe Facebook

 Programul Stagiunii Corale „Paul Constantinescu”

Newsletter ANCR

Suntem afiliați la

Maramureșenii serbează World Choral Day

Mesajul universal promulgat duios de muzica corală va fi dus mai departe de către 13 formații vocale, toate din județul Maramureș, într-un concert amplu, prezentat în a doua duminică a lunii decembrie, concomitent cu zeci de alte concerte corale, susținute pe toate continentele. Ziua Mondială a Cântului Coral preamărește de ani de zile valorile de solidaritate, pace și înțelegere. Încă de mai bine de douăzeci de ani, mii de coruri din întreaga lume se implică în jurul celei de a doua duminici din decembrie și organizează festivaluri, seminarii corale, concerte, zile de prietenie și multe alte evenimente artistice. Tema din acest an este Integrarea.

Ziua Mondială a Cântului Coral s-a lansat la inițiativa lui Alberto Grau din America Latină, vicepreședintele Federației Internaționale a Muzicii Corale și a o fost aprobată la Adunarea Generală a IFCM ce a avut loc la Helsinki, în luna august 1990, în cadrul a două mari simpozioane monidiale pe tema Muzicii Corale. Lumea trăiește azi într-o continuă criză a distrugerii de sine. Nu există motive posibile care pot justifica aceste acțiuni. Cea mai mare parte a rasei umane vrea să trăiască în pace și demnitate. Este timpul de a arăta, cu mai multă putere și tărie, că familia noastră corală contribuie prin muzica sa la spargerea barierelor artificiale produse de politică, ideologii diferite, diferențe religioase și rasiale, care separă ființele umane. Trebuie să dămonstrăm că prin muzica, arta divină, este mai mult decât simpla căutare a perfecțiunii formale și frumusețe interpretativă, că muzica poate să servească la premărirea valorilor de solidaritate, pace, prietenie și înțelegere. Este momentul de înceta lucrul separat și de a face toate eforturile posibile pentru a face vocile noastre auzite și de a lăsa muzica să conlucreze prin căile noastre proprii de  comunicare. Iată pricipalele obiective ale Zilei Mondiale a Cântului Coral!

http://www.worldchoralday.org/pagina/home.html