Este uimitor cum se poate vorbi astfel despre viaţa unui artist: descoperirea interesului pentru muzică, studiul şi calificarea profesională, debutul în carieră răspund primei etape existenţiale. Urmează viaţa sub o singură arcadă-idee: timp de jumătate de secol maestru dirijor al coralei Operei din Bucureşti, Stelian Olariu a devenit sinonim cu evenimentul muzical perpetuu al spectacolelor lirice pe scena de operă. Evenimentele sunt cuprinse în desăvârşita manifestare a unei vocaţii de unică valoare. Pentru Stelian Olariu, aceste evenimente sunt reprezentate de ceea ce Maestrul recunoaşte cu mândrie: „Spectacolele mele!”, o personalitate care stăpâneşte cu echilibru valori umane şi artistice.
Ca înfăţişare şi comportament, în conversaţie apare blând şi cumpănit. Deşi mă avertizase, privitor la interviul din cadrul concertului aniversar de la Opera Naţională, că nu are însuşirile unui vorbitor, răspunsurile sale au fost clare, exacte şi expresive. Tot latura umană dezvăluie în căutătura ochilor săi sfredelitori, un avertisment care tăinuieşte asprime, o controlată exigenţă dincolo de care nu se poate trece. Colaboratorii săi ştiu aceasta. Blând şi pretenţios, Stelian Olariu a cântărit mereu modul în care se impune, se poate face ascultat de un om sau de mulţimea umană a unui cor de proporţii ample.
Valorile artistice? Iată un domeniu fastidios, bogat în realizări extrem de diverse. Maestrul de cor este, în spectacolul liric, „omul din umbră”, observatorul care dă, din culise, indicaţii de frază, intrare, expresie cântăreţilor din corul aflat pe scenă. Înainte, există un şir de etape succesive, numite succint „repetiţii” ale celui care este educatorul instrumentului viu cu care lucrează. Nu am avut niciodată prilejul de a urmări drumul parcurs de Stelian Olariu de la iniţierea unui proiect interpretativ la încheierea lui, când corul participă la succesul întregului spectacol. Dar, dacă memoria scrutează timpul - şi o jumătate de veac înseamnă mult! - să ne reamintim cât de des am avut impresia că acest cor este… un solist cu mai multe glasuri, dar cu o singură inimă. Corul nu cântă în spectacol aflându-se mereu sub gestul dirijorului cu care a lucrat. Totuşi, acest gest se imprimă în evoluţia sa şi, ca spectator, am învăţat să mi-l imaginez. Stelian Olariu este martorul istoriei corului Operei deja de multe generaţii. La o întrebare pe care i-am pus-o, privitoare la marele număr de corişti cu care a lucrat, dacă pe toţi i-a ascultat şi i-a ales, Maestrul mi-a răspuns simplu: „Pe toţi!”. Stelian Olariu le-a fost profesor, corepetitor, formator şi conducător.
Aşa cum nici o seară de operă nu seamănă cu alta, nici creaţia lui Stelian Olariu nu a fost pândită de rutină. Arta sa devine un unicat în istoria muzicii noastre. În preajma primilor 80 de ani de viaţă, i-am dorit un drum luminat, spre bucuria noastră, spre admiraţia şi preţuirea contemporanilor care, seară de seară, îl ovaţionează.
Grigore Constantinescu