Urmăriți-ne pe Facebook

 Programul Stagiunii Corale „Paul Constantinescu”

Newsletter ANCR

Suntem afiliați la

Hristos a Înviat - suită vocal instrumentală

"Hristos a Înviat" este o suită vocal instrumentală în aranjamentul compozitorului Cristian Marius Firca, dirijorul corului academic Divina Armonie al fundației Cavalerii Daciei, alături de Muzica Reprezentativă  a Ministerului Apărării Naționale, cea mai titrată orchestră de suflători din România, sub bagheta colonelului Aurel Gheorghiță, Inspectorul general al Muzicilor Militare.

Înregistrarea este dedicată aniversării a 190 de ani de la inființarea primei muzici militare din România. Fundația „Cavalerii Daciei”, având ca părinți spirituali pe dr. ec. Ilie Ionel Ciuclea și pe prof. Paula Ciuclea, a fost înființată în anul 1996 de către S.C.”SUPERCOM” S.A. București, companie al cărei manager este domnul Ciuclea, cu scopul de a promova valorile culturale și sportive din România, a susține tinerele talente și a păstra traditițle și valorile naționale și ale culturii universale. Domnia sa susține această fundație atât moral, cât și financiar, dar în primul rând este vorba despre „o investiție de suflet”.

Data de 16 noiembrie 1997 marchează, în cadrul Fundației „Cavalerii Daciei”, crearea Coralei Academice „Divina Armonie”, inițial ca un cor bisericesc aparținând Bisericii Ortodoxe „Sf. Gheorghe Nou” din București, ctitorie voievodală brâncovenească. Ulterior, calitățile interpretative ale artiștilor coriști, absolvenți și studenți ai Universității Naționale de Muzică și ai Institutului Teologic, au condus la un real succes pe scenele din țară și din străinătate, la lărgirea repertoriului: de la muzică liturgică românească și universală la cânturi folclorice românești și internaționale, prelucrări folclorice moderne și clasice, lucrări în prima audiție, muzică vocal-simfonică, arii, duete, coruri din opere celebre, precum și opere integrale.

Scopul formării acestui cor academic este păstrarea tradiției muzicii corale românești și universale, dar și promovarea școlii de canto din România. După afirmațiile doamnei Paula Ciuclea, „corala a fost creată din iubire: din iubirea pentru Dumnezeu, pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru armonia corală.”

Costumele coriștilor sunt reprezentate de pelerine albe, albul fiind simbolul purității, pe mâneci aflându-se câte o cruce care poartă conturul României, iar deasupra fiind inscripționate cuvintele: „Nihil Sine Deo”.

Originalitatea primului cor profesionist particular din țară – „Divina Armonie” – constă în faptul că fiecare corist poate fi un solist, ceea ce face posibilă prezentarea unor opere integrale în concert.