Urmăriți-ne pe Facebook

 Programul Stagiunii Corale „Paul Constantinescu”

Newsletter ANCR

Suntem afiliați la

Cea de-a XXXIX-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Corală – „ I.D.Chirescu” - online

Pentru lumea muzicală românească, începutul lunii decembrie înseamnă startul pentru desfășurarea Festivalului Internațional de Muzică CoralăI.D.Chirescu” de la Cernavodă. An de an, oameni inimoși reușeau să transforme timp de două zile orașul Cernavodă în capitala muzicală a României. Dirijori, formații corale din țară și străinătate, așteptau cu nerăbdare acest eveniment care demonstra că arta corală va dăinui, fiind născută din necesitatea de exprimare în modul cel mai direct, prin voce, instrumentul miraculos cu care omul a fost înzestrat.

Organizatorii se întreceau în asigurarea celor mai bune condiții de desfășurare a Festivalului, cu cele două categorii: muzică corală laică și muzică religioasă, acestea fiind dublate de o căldură umană, rar întâlnită.

Anul acesta, în condițiile speciale generate de  pandemia ce ne-a invadat în mod nedrept viața, organizatorii: Primăria, Consiliul Local și Casa de Cultură I.D.Chirescu din Cernavodă, din dorința de a menține vie flacăra muzicii corale, au apelat la o formulă care să permită participarea corurilor de la distanță, prin varianta online, ce a avut loc în 12 decembrie 2020.  Treisprezece coruri din țară și străinătate s-au alăturat acestui proiect, care realizat în condiții speciale, vrea să demonstreze că arta corală este un mijloc important de a ne îmbogăți și înnobila  viața, în speranța că vom reveni la normalitatea atât de dorită. 

Evenimentul a fost precedat de discursul dirijorului Voicu Enăchescu – Președintele Asociației Naționale Corale din România, care a salutat organizarea celei de-a XXXIX-a ediții a Festivalului I. D. Chirescu – online, festivalul constituind un punct de referință pentru muzica corală românească, prilej de întâlnire între formații corale tradiționale și noi.

Formațiile participante  au prezentat conform tradiției, un repertoriu alcătuit din muzică corală laică și muzică religioasă. Având în vedere apropierea de marea sărbătoare a Nașterii Domnului – Crăciunul, au fost interpretate colinde din repertoriul național și universal.

Într-o emulație impresionantă au evoluat: Corul I.D. Chirescu din Cernavodă - dirijor  Manuel Bălănică, Corul Armonia din Constanța – dirijat de arhidiacon Iulian Dumitru, Grupul Coral feminin Arpeggio din Roma (Italia) – dirijor Simona Vasile,  Corul Voci Transilvane al Casei de Cultură Dumitru Farcaș  din Cluj-Napoca -  dirijor Adrian Corojan,  Corul Trison al Școlii Populare de Artă Vespasian Lungu din Brăila – dirijori Marcica Lupu și Ștefan Lupu,  Corul Metamorphosis din Constanța – dirijor Preot  Anghel  Dincu,  Corul Bărbătesc Sf. Roman Melodul al Episcopiei Ordodoxe Române din  Italia - dirijor Andrei Petru, Corul Song din București – dirijor Emanoil Pecingine, Grupul Coral Canticum din București – dirijor Răzvan Rădos, Corul Marmara University Atatürk din Istanbul (Turcia) – dirijor Bülent Harvasi, Corul Voces din Oradea – dirijat de Carmen Rus,  Cvintetul vocal Anatoly din Brașov – dirijor Ciprian Țuțu, Corul de Cameră Preludiu al Centrului Național „Tinerimea Română”, din București – dirijor Voicu Enăchescu.

Concertul a fost presărat cu intervenții ale unor personalități muzicale care au subliniat rolul important al acestui Festival care are o tradiție impresionantă: dirijorul Manuel Bălănică,  prof. Theodor Rădulescu, Liliana Pispiris – membru fondator al Corului Madrigal, Constantin Grăjdeanu – Vicepreședinte A.N.C.R., Daniela Gibescu – etnomuzicolog, prof. univ. dr. Valentin Gruescu;  precum și amintiri legate de marele muzician I. D. Chirescu: prof. Alexandru Bădulescu și prof. Alina Pârvulescu – Secretar General A.N.C.R.
Organizatorii acestei ediții merită felicitări pentru perseverință și pentru faptul că  în condiții vitrege de pandemie au găsit formula de a-l cinsti pe fiul de seamă al orașului Cernavodă - muzicianul I.D. Chirescu.  

Festivalul I.D. Chirescu online a fost un prilej de bucurie pentru  iubitorii muzicii corale, stârnind în același timp speranța de revenire la contactul direct cu publicul în sălile de concert, element esențial pentru tot ce înseamnă  artă.  

Prof. univ. dr. Mariana Popescu