Urmăriți-ne pe Facebook

 Programul Stagiunii Corale „Paul Constantinescu”

Newsletter ANCR

Suntem afiliați la

Concertul grupului coral SONG

Înființat în 1974 de un grup de la Fac. de Limbi Germanice, condus din 1975 de Ioan Luchian Mihalea (Oanță), a devenit, în scurt timp, datorită lui Oanță, unul dintre cele mai populare grupuri, cu un repertoriu neobișnuit pentru perioada comunistă care cuprindea, pe lîngă colinde și piese românești, piese străine, inclusive negro spirituals.

Grupul a avut, pînă în 1993, mii de concerte și turnee, atît în țară cît și în străinătate, apariții în spectacole de teatru, emisiuni la TVR, concerte filmate, printre care, cele mai cunoscute au fost filmele de televiziune “Ocolul Lumii în 20 de Melodii”, realizat de Tudor Vornicu, care a primit Marele premiu „Antena de chihlimbar” la Festivalul Internațional de Programe Muzicale de la Sopot 1978 și filmul „Astfel”, realizat de Constatin Chelba, tot sub patronajul lui Tudor Vornicu, pe muzica compozitorului Vasile Șirli. De altfel, grupul SONG a fost unul dintre invitații lui Tudor Vornicu la una dintre emisiunile sale în direct „De la A la Infinit”, o emisiune extrem de apreciată, ieșită complet din canoanele perioadei.

SONG-ul a cântat pe toate marile scene din București – Sala Radio, Sala Polivalentă, Ateneul Român, Sala Palatului, Sala Operei Române, Aula Facultății de Drept - și, datorită repertoriui său și sonorității sale aparte, dar mai ales, datorită stilului său unic, grupul și dirijorul său, Oanță, au reprezenat un adevărat fenomen, ieșit din tipare prin verva, dinamismul și bucuria cu care cântau.

Grupul s-a reunit în 2014 sub bagheta dirijorului Daniel Jinga și a reluat concertele și turneele, în special tradiția concertului din decembrie - în fiecare an, grupul SONG susținea un concert în jurul zilei de naștere a lui Oanță. SONG a cântat din nou pe scenele Sălii Radio, a Ateneul Român, a Operei Române.

Din 2018, grupul a fost preluat de Emanoil Pecingină, maestru corepetitor al Corului Naţional de Cameră Madrigal din Bucureşti, sub a cărui baghetă, grupul a susținut obișnuitul său concert de decembrie, cu colinde, la Biserica Elefterie și cu care grupul își continuă tradiția, cu aceeași bucurie și același stil inconfundabil.