Urmăriți-ne pe Facebook

 Programul Stagiunii Corale „Paul Constantinescu”

Newsletter ANCR

Suntem afiliați la

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE MUZICĂ CORALĂ I.D.CHIRESCU - ediţia a XXXVII-a

Oraşul Cernavoda  a îmbrăcat din nou, haine de sărbătoare, în zilele de 24 – 25 noiembrie 2018 desfăşurându-se cea de-a XXXVII-a  ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Corală  I.D. Chirescu. Anul acesta, Festivalul a căpătat şi mai multă strălucire, înscriindu-se  în cadrul manifestărilor naţionale dedicate Centenarului Marii Uniri.

Festivalul organizat de Primăria oraşului Cernavodă, Consiliul Local şi Casa de Cultură I.D.Chirescus-a desfăşurat conform tradiţiei, pe două secţiuni: muzică corală laică şi muzică religioasă, la care au participat 12 coruri din ţară şi din Bulgaria.  

Din  juriul de onoare au făcut parte invitaţi de seamă: dirijorul Voicu Enăchescu – Preşedintele Asociaţiei Naţionale Corale din România, Constantin Arvinte – compozitor, I.P.S. Teodosie – Arhiepiscopul Tomisului, prof. univ. dr. Mariana Popescu -  compozitor, muzicolog, dirijor, Membru în Consiliul Director al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România,  prof. univ. dr. Valentin Gruescu – dirijor, compozitor, membru în Biroul de Muzică Vocală a U.C.M.R., Dan Mihai Goia – dirijor, compozitor, Ioan Pelearcă – dirijor, compozitor,  Laura Mânzat – compozitor, realizator la postul de Radio România Muzical, Liliana Pispiris – membru fondator, secretar general al Fundaţiei Madrigal – Marin Constantin, prof. Alina Pârvulescu – secretar general al   Asociaţiei Naţionale Corale din România,  prof. Valeria Rădulescu – preşedintele Corului N. Oancea al Casei Corpului Didactic Bucureşti,  Teodor Rădulescu - prof. la  Centrul Cultural Judeţean Constanţa, membru fondator al Festivalului I.D. Chirescu.

Prima zi a Festivalului, a fost un adevărat “maraton muzical”, secţiunea laică desfăşurându-se pe parcursul a şase ore, pe scena Casei de Cultură, într-o atmosferă emoţionantă de adevărată emulaţie artistică.  

Festivalul a debutat cu  unul din cele mai vechi coruri – Corul I.D. Chirescu, din Cernavoda, dirijat de  Manuel Bălănică. care a  impus  o atmosferă solemnă,  prin intonarea Imnului României – împreună cu întreaga asistenţă. Din repertoriul corului  au  făcut parte: Cântă cucu-n Bucovina – armonizare IonPelearcă, Constantin Arvinte – Dac’am plecat, Ardealule din tine, Carlos Guastavino – Se equivoco la paloma, Gavriil Musicescu – Dor, dorule, Ştefan Popescu – Foaie verde viorea.

Corul Patos din Bucureşti, dirijat de prof. Petre Ştefănescu a prezentat un repertoriu inedit: O, Românie! – Theodor Georgescu (armonizare Teodor Teodorescu), I.D. Chirescu – Cocorul, Petre Ştefănescu – Gândul, Gheorghe Dima – Hora.

Corul Trison din Brăila, participant fidel al Festivalului,  dirijat de inimoşii profesori Marcica Lupu şi Ştefan Lupu, a interpretat: Doamne, ocroteşte-i pe români  - aranjament Ion Pelearcă,  Ion Vidu – Ana Lugojana, I.D. Chirescu – Doruleţul, Pretorian Vlaiculescu – Iac’aşa,  Gheorghe Danga – Sârba în căruţă.

Corul Plai întorsurean, dirijat de Tatiana Teacă, având în componenţă corişti de diverse vârste – de la adolescenţi la vârsta senectuţii, îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale, au prezentat:  Gheorghe Şoima – Haţegana, Augustin Bena – Mândruliţă pui, pui, pui, Adrian Corojan – Ciuleandra, Simeon Nicolescu - Iac’aşa. Ultimele două piese, din repertoriul cântecului patriotic  popular: Trezeşte-te române  şi Sunt copil de România au emoţionat publicul prin sinceritatea transmiterii mesajului patriotic înălţător, constituind un adevărat omagiu adus Marii sărbători a Centenarului Unirii.

De la Focşani, a participat Corul Pastorala, un cor cu un bogat palmares, care şi-a păstrat stacheta valorică,  înfiinţat în anul 1976 la sugestia dirijorului Marin Constantin (conceput ca o replică a corului Madrigal),   dirijat de prof. dr. Dumitru Săndulachi, care a interpretat:  Abraham Vely Ivela – Trăiască România Mare,  I.D. Chirescu – Doruleţul, Augustin Bena – Mândruliţă pui, pui, pui, Irina Odcăgescu – Cântând plaiul Mioriţei,  Constantin ArvinteSă ne veselim oleacă, Clement Jannequin – Au jolie jeu, Mihai Bârcă – Noi umblăm şi colindăm.

Corul Armonia al Arhiepiscopiei Tomisului, dirijat de arhidiacon lector univ. dr. Iulian Dumitru, cel mai titrat cor bărbătesc de amatori din ţară, deţinător a importante premii şi trofee la concursuri corale internaţionale de prestigiu, a prezentat lucrările corale: Anton Bruckner -  Trosterin Musik, cântec popular -  Cucu, solist Iulian Coman, N. Lungu – La Cozia, pe Olt, solist arhid. Bartolomeu Trofin, Gh. Danga – Ca la Breaza.

Corul Camerata Danubii din Călăraşi, cor care a sărbătorit recent 40 de ani de activitate neîntreruptă, dirijor Diana Vieru – Burlescu,  a adus în faţa publicului piesele: Noi suntem români -  aranjament Ion Pelearcă, Augustin Bena – La fântână, V. Ionescu – Paşcani – Nevasta mea-i moldoveancă, Gh. Cucu – Mincinosul.

Din Bulgaria, un vechi participant al Festivalului, Corul Sedianka din Silistra, dirijat de Lidia Kuleva a interpretat: Camille Saint- Saëns- Tollite Hostias, Dobri Hristov – Stani, stani momne le, Emanuil Manolov – Kavka moma vidian mamo şi Zvan ot mladosta – aranjament – Krasimir Ivanov. 

Corul Preot Ion Ionescu din Topoloveni, înfiinţat din anul 1907, dirijat de  Preot Ion Isăroiu (din anul 2005) a prezentat  piesele: Ferran Cruixent –Ave Maria, Orlando di Lasso – Matona mia cara, Nicolae Lungu - Târziu, în noapte (solişti Carmen Mateescu şi Preot Nicu Valentin, Nicolae Lungu – Tărăşelul şi Treceţi batalioane române Carpaţii!

Recitalul prezentat de Corul Preludiu din Bucureşti, dirijat de Voicu Enăchescu, a constituit un adevărat regal muzical.  Repertoriul variat, interpretat la înalte cote profesionale a încântat auditoriul: Gavrril Musicescu – Trompetele răsună, D. G. Kiriac – Morarul,  Constantin Arvinte – Trecui dealul la Băiuţ,  Mircea Neagu – Bordeiaş, bordei, bordei  (după Anton Pann),  I. Falik – Neznakomka, Fr. Davelaar – E mariposa, P.I. Ceaikovski – Canzoneta napoletana, Negro spiritual – Joshua, Gh. Danga – Sârba pe loc.

Dintre formaţiile noi participante la Festival, o adevărată revelaţie a constituit-o Corul Voces din Oradea, dirijat de lector univ.dr.Carmen Rus care a electrizat sala, printr-o interpretare sensibilă şi prin comunicarea specială cor – dirijor,  în  interpretarea pieselor: Gh. Dima – Ziua ninge,  Sabin Drăgoi – Trandafir de pe răzoare, Ion Vidu – Răsunet de la Crişana, într-o intrepretare inedită cu solist contratenor: Sebastian Vaida, Tudor Jarda – Suita a III-a bihoreană.

Prima zi a Festivalului s-a încheiat cu Corul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din Câmpeni – Alba,  dirijat de experimentatul  dirijor prof. Iosif  Fitz, prezentând piesele: Din Ţara moţilor şi  Lui Horea, omagiu, aranjament Iosif Fitz, Timotei Popovici – poemul coral  Craiul munţilor, solişti: Roxana Chicidea, Ramona Chicidea, Antonia Motora, Marius Corcheş, Nicodim Chicidea, Tudor Jarda – Mă dusei la târg la moţi,Guillaume Costeley – Iubita mea ştii, trandafirul.

În cea de-a doua zi a Festivalului s-a desfăşurat secţiunea de muzică religioasă, la Biserica Sfinţii Constantin şi Elena, ctitorită de preotul Dumitru Chirescu – tatăl compozitorului I.D. Chirescu.

Timp de cinci ore au evoluat şapte coruri,  în ambianţa specială determinată deopotrivă de sfinţenia locului şi de repertoriul religios.

Corul de copii Danubius din Cernavoda cuprinzând elevi din ciclul primar de la Liceul Teoretic Anghel Saligny, îndrumaţi de învăţătoarele Iuliana Ţăranu şi Lucreţia Marinescu (coriste în corul I.D. Chirescu), au încântat asistenţa cu glasurile lor cristaline, interpretând  un grupaj de colinde.

Corul I.D.Chirescu din Cernavoda a prezentat lucrările: Dobri Hristov – Tebe poem, Dan Mihai Goia – Cine este Dumnezeu, I.D. Chirescu – Tatăl nostru, Gh. Danga – Fie Doamne, mila Ta,  Ion Pelearcă – Litanie pentru Cernavodă.
Corul Sedianka din Silistra, dirijat de Lidia Kuleva a intrepretat: Serghei Rahmaninov – Bogoroditse, Dmitri Bortneanski – Dostoino esti  frvalite imia.

Corul Bâlea Boar al Bisericii Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului din Brad – Hunedoara, înfiinţat în 1993, la iniţiativa prof. Maria Simion ((fostă prim-flautistă la Opera Română din Bucureşti)a a prezentat lucrările: I.D. Chirescu – Fericirile, Felicia Donceanu – Invocare, Costică Andrei – Cântecul trist de Crăciun, Stelian Olariu – Florile dalbe.  

În finalul celei de-a doua secţiuni, Corul Armonia al Arhiepiscopiei Tomisului, dirijat de arhidiacon lector univ. dr. Iulian Dumitru a susţinut un recital  care a constituit un final de Festival plin de armonie şi strălucire ale unor voci care  au trezit emoţii auditoriului, prin intrepretarea unor  lucrări religioase Ion Popescu Runcu – Doamne, buzele mele (solişti arhid. Ioan Boancheş şi arhid. Florian Popa, Otto Groll – Kriestu tvoiemu  şi colinde  preluate din muzica folk:  Doru Pantazi (aranjament  Iulian Dumitru şi Valentin Vădănoiu) - Colindul ninsorilor, Tudor Gheorghe – (aranjament Marius Hristescu): Vin colindătorii (solist Bartolomeu Trofin, la pian  V. Vădănoiu), Tudor Gheorghe (aranjament  I. Dumitru şi V. Vădănoiu) – Colindul celui fără de ţară (solist I. Boancheş),  Emerik Imre – Sfântă noapte a lui Crăciun (solist Florian Popa), Doru Pantazi – În coliba păstorească (solist I. Boancheş),  Dani Constantin – Ce bucurie ar fi (solişti Mihai Urzicana, Fl. Popa, Bartolomeu Trofin), Adolph Adam – Noel c’est l’amour (solişti Mihai Urzicana şi Doru Pantazi).

În cele două zile de festival, oraşul Cernavoda a devenit capitala muzicii corale, cinstindu-şi fiul de seamă – compozitorul Ioan D. Chirescu şi aducând în acelaşi timp un omagiu înălţător Centenarului Marii Uniri. Armoniile corale au umplut de bucurie sufletele spectatorilor cernavodeni care au demonstrat  încă o dată, că sunt mari iubitori ai muzicii corale.  Muzica corală a unit spirite creând emoţii artistice de neuitat.