Urmăriți-ne pe Facebook

 Programul Stagiunii Corale „Paul Constantinescu”

Newsletter ANCR

Suntem afiliați la

Concert de Florii al Corului Euterpe

Concertul de Florii al Corului Euterpe va avea loc duminică, 17 aprilie 2022, ora 19:00, în cadrul celei de a XI-a ediții a stagiunii corale Paul Constantinescu, organizate de Asociația Națională Corală din România.

Corul “Euterpe” a fost înființat în anul 1990 de către profesoara Georgeta Aldea. Alcătuit inițial din eleve ale Liceului Pedagogic din București, corului i s-au adăugat pe parcurs absolvente ale acestuia, studente și tinere de diverse profesiuni. Având la bază profesia de dascăl, membrele corului sunt animate pe lângă pasiunea pentru cânt, de crezul în forța educativă a muzicii. De altfel, obiectivul principal al activității formației îl constituie sensibilizarea și educarea muzicală a publicului prin cultivarea valorilor perene ale artei muzicale românești și universale. Repertoriul corului este divers, cuprinzând muzica universală și românească ce aparține unor diverse arii stilistice.

Prezența vie în viața artistică bucureșteană, formația a concertat pe scenele Sălii Radio, Universității de Muzică, Cercului Militar Național, Muzeului de Istorie a Municipiului București (Palatul Șuțu), Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor, Palatului Patriarhal, Teatrul Național București, Palatului Copiilor, precum și în lăcașuri de cult ale capitalei.

Corala “Euterpe” a participat cu succes, la numeroase festivaluri și concursuri naționale și internaționale, fiind deținătoarea unui bogat palmares de diplome și distincții:

  • Festivalul Coral Internațional al Corurilor de Copii și Tineret, Nantes (Franța, 1995)
  • Festivalul Coral Internațional de Muzică Contemporană, Miedzezdroje (Polonia, 1996)
  • Festivalul Coral Internațional ”Vocal Tour”, Graz (Austria, 2000)
  • Festivalul și Concursul Coral Internațional de Muzică Religioasă, Preveza (Grecia, 2004)
  • Festivalul Coral de Muzică Religioasă (București, 2005, 2007, 2008)
  • Festivalul Coral Internațional, Cantonigros (Spania, 2006)
  • Festivalul și Concursul Coral Internațional de Muzică de Crăciun și  Advent, Praga (Cehia,  2007)
  • Festivalul de Muzică Corală, Larissa (Grecia,  2009)
  • Festivalul Coral Internațional, Ohrid (Macedonia,  2011)
  • Festivalul Coral Buna Vestire (București, din 2011 până în prezent)

Valoarea artistică a corului "Euterpe" a fost confirmată și de diplomele de excelență oferite de Asociația Națională Corală din România, de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și de Ministerul Educației.   

Corul "Euterpe" a efectuat înregistrări la Radio și Televiziune, a realizat casete audio și compact discuri: "După datini colindăm" (alături de corul "Ison"), "Colinde", Miluieste-mă, Dumnezeule", "Cântec de Crăciun", "Tie, Doamne", "Bijuterii corale românești", "Așteptând Crăciunul", ”Și iar dalbe flori”.

Stagiunea ANCR – ediția a XI-a

Concert de Florii
Duminică, 17 aprilie 2022, ora 19

Corala Euterpe
Dirijori: Georgeta Aldea
Victor Stoica

Trioul Allegria
Camelia Pavlenco (soprană)
Diana Spânu Dănila (pian)
Gabriel Dănila (vioară)
Vladimir Catană - contratenor

În program, lucrări de: Gh. Cucu, G. Dima, S. Drăgoi, I. Ghica Comănești, M. Bădulescu, C. Drăgușin, D. Mizrahy, D. Bortneanski, N. Sokolov, F. Schubert