Ediția 2013-2014 a Stagiunii Corale Bucureștene " Paul Constantinescu" continuă cu un concert de muzică corală religioasă suținut de Grupul Patos, dirijat de fondatorul acestuia - compozitorul Petre Ștefănescu. Concertul va avea loc în data de 17 februarie, ora 19:00 și va fi susținut la Biserica Sf. Elefterie din capitală.
După concertul susținut de Corala "Sf. Antim Ivireanul" din Slobozia, Stagiunea Corală "Paul Constantinescu" organizată de ANCoRom vă propune al doilea concert din anul 2014. Așa cum v-am obișnuit, vă așteptăm luni, 27 ianuarie, de la ora 19:00, la Biserica Sf. Elefterie, pentru o seară corală prezentată de această dată de Corul Academic "Divina Armonie" din București.
În semn de recunoștință pentru universul artistic românesc, Filarmonica "Oltenia" din Craiova, orașul de provincie care de curând s-a înscris în lupta pentru câștigarea frumoasei poziții de capitală culturală europeană din 2021, a organizat miercurea trecută, de la ora 19.00, un concert de muzică românească dedicat Zilei culturii naționale.
Centrul National de Arta "Tinerimea Romana' prezinta un concert-spectacol dedicat marelui poet national Mihai Eminescu, cu participarea Corului de Camera "Preludiu" si a cinci actori de seama, printre care Adrian Paduraru. Spectacolul se va desfasura astazi, de la ora 19:00, in sala de concerte a Centrului "Tinerimea Romana".
Și în 2014 Stagiunea Corală Bucureșteană "Paul Constatinescu" propune publicului din capitală concerte corale în fiecare luna, în care protagoniști sunt formații vocale cu tradiție în România, dar și corale mai recent înființate. Vă invităm laconcertul Corului bărbătească "Sf. Antim Ivireanul" din Oltenita.
Corul de copii și tineret "Symbol", formație etalon pentru universul coral bucureștean, ansamblu care în decursul a peste 20 de ani a strâns un palmares valoros, organizează sâmbătă, 18 ianuarie, între orele 12:30 - 14:00, la Facultatea de Teologie Ortodoxă, o preselecție pentru primirea de noi membri.
În această perioadă, colindătorii transilvăneni vestesc Naşterea Domnului Iisus Hristos, aşa cum odinioară au binevestit îngerii şi păstorii, la Bethleem. Prin colinde, credincioşii de azi se alătură corului de îngeri care cântă în cer, unindu-şi vocile cu toţi strămoşii care, de mai bine de 2000 de ani, au adus vestea minunată.
Corul de Camera "Preludiu", condus de mereu-proaspatul Voicu Enachescu, va propune in seara de 23 decembrie un concert special, in care diversitatea colindelor, dar mai ales confluenta pieselor corale provenite din muzica popoarelor, pare sa confere o atmosfera de sarbatoare.
Corul "Gavriil Musicescu" dirijat de maestrul Doru Morariu vă invită în această seară, la un Concert de colinde susţinut în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu", dar și mâine, 19 decembrie, cu același program de colinde la Palas Mall, Atrium, din Iași.
Corala Academică a Filarmonicii "Oltenia" vă invită în zilele de 19, 20 și 21 decembrie, de la ora 19:00, la un concert extraordinar de colinde, prezentat pe scena Filarmonicii din Craiova. Corul va fi dirijat de profesorul timişorean Diodor Nicoară.
Corul de Cameră "Pastorala", în colaborare cu Primăria Municipiului Focșani, Centrul Cultural Vrancea și Consiliul Local Focșani, prezintă joi, 19 decembrie, de la ora 18:30, un concert tradițional de colinde, cu participarea mai multor formații corale, printre care Corala Preoțească "Sf. Ier. Mc. Teodosie de la Brazi" și Corul "Cantabile" al Liceului "Ioan Slavici" din Panciu.
Sambata, 21 decembrie, de la ora 19:00, la Casa Sindicatelor din Ploiesti va avea loc un concert extraodinar de Craciun, sustinut de Corala "Ion Cristu Danielescu", dirijata de Valentin Gruescu. Invitati speciali: contratenorul Ceazar Oatu si actrita Alexandra Velniciuc.
Aflat printre cele mai indragite formatii vocale de amatori, Corul "Vox Medicalis" al Studentilor in Medicina si Farmacie din Bucuresti, prezinta miercuri, 18 decembrie, de la ora 19:00, la Aula Magna a Facultatii de Drept, un traditonal concert de colinde si cantece de Craciun. Dirijor: Tudor Ionescu.
In sunet de colinde, darul tuturor va fi deosebit de important pentru ca Fundația Dezvoltarea Popoarelor să continue să ajute 90 de copii din familii dintre cele mai sărace și cu probleme sociale din trei școli din sectorul 3 din București.
Vă invităm la cel de al patrulea concert din cadrul Stagiunii Corale "Paul Constantinescu", ediția a V-a. Protagoniștii: Corul Academic "Divina Armonie", dirijat de Marius Firca.
Luni, 09 decembrie, va avea loc la Biserica Sf. Elefterie un dublu concert coral, inscris in calendarul editiei a V-a a Stagiunii Corale Bucurestene "Paul Constantinescu". Corul de fete "Euterpe" si Corala "Sfantul Mare Mucenic Mina" a Protopopiatului Slobozia va asteapta la o seara muzicala, de la ora 19:00.
Asociatia Studentilor Teologi Ortodocsi (ASTO) din cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa „Justinian Patriarhul” din Bucuresti organizează pe 12 decembrie 2013, la sediul nou al Bibliotecii Nationale a Romaniei, cea de-a treia editie a concertului caritabil „Dupa datini, colindam”.
Concertul tradițional de colinde al Facultății de Teologie Ortodoxă din București a avut loc sâmbătă, 7 decembrie 2013, sub cupola Ateneului Român. Evenimentul a fost primul în seria de concerte de Crăciun organizate de instituția teologică bucureșteană.
Aflat sub Înalt Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, Corul "Regal" va susține sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 19:30, un Concert Extraordinar de Colinde si Cântece de Iarnă, la Catedrala Catolică Sf. Iosif.
Luni, 02 decembrie, ora 18:30, a avut loc la Focșani un dublu concert aniversar, ce i-a avut ca protagoniști pe Corala Pastorala din localitatea gazdă, ce a împlinit 35 de ani de activitate artistică și pe Corul Madrigal.
Încununat de cei 60 de ani de activitate artistică, Corul Filarmonicii iesene Gavriil Musicescu prezintă sâmbătă, 07 decembrie, de la ora 19:00, la Pallas Mall, un Concert Surpriză, spectacol din care nu vor lipsi soliști invitați și momente speciale.
Ziua Mondială a Cântecului Coral, manifestare internațională ajunsă deja un eveniment cu tradiție ce se desfășoară anual în lumea întreagă, va fi sărbătorită în România la Baia Mare, pe 8 decembrie 2013.
Casa de Cultură Cernavodă se pregăteşte de startul celei de a XXXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Corală „I.D.Chirescu”. Scena sălii de spectacole va reuni în acest an 13 ansambluri corale consacrate, din toate colţurile ţării, dar şi de peste hotare.
Programul Stagiunii Corale „Paul Constantinescu”, ediția a V-a, organizată de Asociaţia Naţională Corală din România în stagiunea 2013 – 2014.
Localitatea Finteușu Mare din județul Maramureș, templu al făuririi și continuității românești, se mândrește cu unul dintre cele mai dăinuitoare formații corale din România. Corul Bărbătesc din Finteușu Mare împlinește anul acesta 95 de ani, prilej în care vor fi susținute o serie de evenimente artistice la Baia Mare.
Luni, 18 noiembrie, ora 19:00, la Sala "George Enescu" a Universității Naționale de Muzică din București, Corul de Copii și Tineret Symbol va susține un concert în cadrul Stagiunii Corale Paul Constantinescu. Dirijori: Jean Lupu și Luminița Guțanu.
După întâlnirea din anul 2013 de la Constanța, vă așteptăm la adunarea generala a Asociației Naționale Corale din România și anul viitor, în luna iunie 2014.
Din 2009, la inițiativa președintelui Asociației Naționale Corale din România, Voicu Enăchescu, se desfășoară în București o serie de concerte corale adunate sub călduros-gândita Stagiune Corală ʺPaul Constatinescuʺ.
Pag. 7 din 7
| 30 inreg./pag. | nr. inreg: 208 |