Urmăriți-ne pe Facebook

 Programul Stagiunii Corale „Paul Constantinescu”

Newsletter ANCR

Suntem afiliați la

Lerui, Doamne Ler

Magie, dăruire și veselie se cuibăresc încet și lin în luna decembrie în spiritele noastre. Iisus se naște, iar noi sărbătorim Crăciunul prin colinde și cântece specifice Nașterii Domnului. Duminică am fost la Ateneu, la un concert deosebit susținut de două coruri bucureștene unite de dorința caldă de a slăvi cea mai îndrăgită sărbătoare a noastră, a creștinilor. Corul Symbol și Corul  Cantate Domino al Seminarului Teologic Ortodox din București ne-au încântat sufletele și au aprins bucurie în inimile publicului dornic de a asculta din nou nestinsele colinde și cântece de Crăciun. Sub cupola grandioasă a Ateneului Român, sala plină la refuz a aplaudat cu entuziasm vocile cristaline și frumos armonizate în diverse aranjamente ale îndrăgitelor colinde-Mărire întru cele înalte de Nicolae Lungu, Floricica de Francis Hubic, Moș Crăciun de Ion Borgova, Mare-i seara de Gheorghe Cucu sau La poartă la Țarigrad de Vasile Popovici. Din reperetoriul internațional amintesc: colindul ucrainian Scedrik, O, holly child de Michael Cox și Panis Angelicus de Cesar Franck, aeasta din urmă realizat într-o variantă emoționantă de Corul Cantate Domino al Seminarului Teologic Ortodox București, cu un acompaniament subtil realizat la pian de Cristian Paraschiv și cu o melodie solistică interpretată cu acuratețe și blândețe de solistul Bogdan Mare. Cele două coruri nu ar fi putut duce la capăt acest concert minunat fără ajutorul, îndrumarea și dăruirea celor patru dirijori. Corul Symbol a fost condus cu devotament de Diac. Prof. Jean Lupu și de Lect. Univ. Dr. Luminița Guțanu, iar Corul Cantate Domino de Pr. Prof. Marian Colțan și Diac. Prof. Răzvan-Constantin Ștefan. La finalul serii cele două coruri s-au unit într-un format mixt pentru a interpreta 6 colinde românești. Binențeles, căldura publicului nu i-a lăsat să părăsească scenă fără să mai ne ofere câteva bissuri. Sper că această inițiativă să prindă viață și anul viitor, și, de ce nu, să vedem pe scenele bucureștene și alte coruri aduse împreună de lumina sfântă a sărbătorilor de iarnă.

J.B.