Adunarea Generală ANCR

Urmăriți-ne pe Facebook

Newsletter ANCR

 Programul Stagiunii Corale „Paul Constantinescu”

Suntem afiliați la

CORUL REGAL - CONCERT ANIVERSAR

Corul Regal, ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, format din tineri muzicieni, studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, vă invită marţi, 19 iulie 2016, ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român, la un concert aniversar, dedicat celor 4 ani de existenţă ai ansamblului. De asemenea, evenimentul reprezintă şi un omagiu adus Familiei Regale a României, cu ocazia Jubileului de 150 ani.

Evenimentul se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României.

Alături de Corul Regal şi dirijorul Eduard Dinu veţi avea plăcerea de a asculta prestaţia unora dintre cei mai talentați și promițători tineri artiști români ai momentului, precum sopranele Daniela Bucșan și Arlinda Morava, pianiştii Valentin Malaneţchi, Iulian Ochescu, Daniel Dascălu, harpista Iuliana Roșca şi percuţionistul George Iacob. Corul Regal va fi acompaniat la pian de Răzvan Apetrei.

Repertoriul ales este unul aniversar – o paletă multicoloră de stiluri şi sonorităţi, de la Renaștere la creații contemporane, de la cameral la vocal-simfonic, dar şi o serie de momente surpriză.

Evenimentul se va bucura de prezența Orchestrei Academica, condusă de dirijorul Răzvan Apetrei, care alături de Corul Regal, soprana Daniela Bucșan, mezzosoprana Antonia Cosmina Stancu, tenorul George Ionuț Vîrban și basul Iustinian Zetea vor interpreta monumentala Misă a Încoronării în Do major, KV 317 de Wolfgang Amadeus Mozart, în semn de omagiu pentru cei 150 ani ai Coroanei române.

Corul Regal, în cei 4 ani de activitate, a reuşit să se facă remarcat în peisajul muzical românesc, prin calitatea şi originalitatea apariţiilor sale scenice, dar şi prin înalta ţinută morală şi profesională pe care tânărul colectiv şi le-a propus ca etalon, încă de la înfiinţare.

Tânărul ansamblu are ca scop principal promovarea muzicii culte româneşti, atât prin abordarea creaţiei compozitorilor consacraţi, cât şi prin prezentarea în primă audiţie a lucrărilor muzicale contemporane. De asemenea, acesta susţine şi repertorii variate ce cuprind lucrări din întreaga istorie a muzicii universale. În plus, ansamblul doreşte să promoveze arta corală în rândul publicului românesc și urmăreşte creșterea vizibilității artei corale românești la nivel european și mondial.

Concertul inaugural al Corului Regal a avut loc în data de 6 iulie 2012, în Sala Regilor din incinta Palatului Elisabeta, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României şi Principele Radu al României.

Organizatori: Corul Regal și Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti

Coorganizatori: Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei și Asociaţia Studenţească a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti

Partenerii evenimentului: Casa Regală a României, Orchestra Academica, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Bilete.ro, Cosmovici şi asociaţii.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, rețeaua de magazine Germanos și Inmedio semnalizate Bilete.ro și la Ateneul Român.

Link achiziţionare bilete: http://www.bilete.ro/concert-corul-regal-aniversar

Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesaţi:
Site web: www.corul-regal.ro
E-mail: contact@corul-regal.ro
Tel.: 0746923426